Fara titlu

Ma gandeam la asa-zisul conflict intre generatii (daca tot am timp acum). Din perspectiva mea, nu exista diferente prea mari intre generatii (parinti-copii de exemplu). Adica, in principiu cam toti si-au dorit aproximativ aceleasi lucruri la o anumita varsta. Poate mijloacele de obtinere difera usor, dar in esenta e o problema de egocentrism. Fiecare parte e atat de rigida, incat uita sa comunice, sau cum sa comunice, se indeparteaza si pentru ca distanta e prea mare incepe sa se foloseasca un ton mai ridicat; din ce in ce mai ridicat, pana se ajunge la tipete. Fiecare e atat de rigid in propria viziune, incat nu isi da seama ca celalalt zice acelasi lucru, dar intr-o alta forma. Se da vesnica lupta a “desteptului” – cine stie mai multe, sau a “suferindului” – cine e mai bolnav si pe cine il doare mai tare, a “sacrificatului” – cine s-a sacrificat mai mult, a “puternicului” – cine a reusit sa faca mai multe, si asa mai departe. Iar lumea uita sa se asculte. Din punctul meu de vedere e o problema in a accepta cealalta persoana, plus inabilitatea de a te deschide suficient incat sa incerci intr-adevar sa intelegi ce ti se spune. Dar a intelege exact ce ti se spune, nu sa ramai la interpretarea ta.

Asta e din categoria ce caine am fost si ce javra am ajuns. E a doua zi de concediu (medical) si deja aberez.