sindrom disforic

Sa incep…. Dupa ceva probleme de sanatate, nu grave dar suparatoare pentru ca s-au extins pe o perioada destul de lunga ca sa pot zice ca sunt dezechilibre de moment, m-am hotarat sa merg la medic. De acolo am primit tratament, si o trimitere la interne. Oki, perfect! Ciudat a fost ca am luat un medicament foarte tare inainte de a vizita medicul, dar fara sa isi faca vreun efect, cu toate ca ar fi trebuit sa remedieze macar partial simptomele. Am fot si la interne: recoltare pt analize, consult, si ceva interventii de tip diagnostic (foarte neplacute, cred ca cele mai neplacute din toata viata mea). Eu aveam o teorie in legatura cu ce mi-a provocat starea, asi o sustin in continuare. Ce era dubios: interventia de care am zis e destul de scumpa si se face cu aparate destul de sofisticate, iar din punctul meu de vedere, al persoanei cu care am intrat in contact pentru intrumare (din domeniul medical), si din mai multe puncte de vedere, interventia era INUTILA (decat daca era in planul cuiva sa ma chinuie). Tratamentul pe care mi l-a dat medicul inainte sa merg sa vad specialistul, m-a eliberat de 60 % din simptome (am luat cred 2 zile), iar dupa aceea nu am mai luat deloc si sunt ok acum. Deci … unde am vrut sa ajung…. Dupa mizeria aia de vizita, si analize, si bla bla, mi-au pus un diagnostic care pe mine ma face sa rad. Fara sa iau tratamentul lor – cica nenea e cu stea in frunte, e renumit de mama focului, are palmares – mi-am revenit complet dupa cam 10 zile, si luand doar 2 zile tratamentul pe care tanti doctor mi l-a dat o data cu trimiterea. Concluzia: sunt perfect sanatoasa, din punctul meu de vedere, si nici nu am sa mai merg la medic. M-am lasat prostita de data asta, dar promit sa nu mai fac.

Mno…. Si vroiam sa ajung la altceva … Am gasit recent un nou sindrom: sindrom disforic premenstrual. Daca citesc simptomele mi se par destul de normale pentru un SPM (sindrom premenstrual), cu mici exagerari. Adica se incerca dramatizarea starilor traite. Dau copy/paste.
-sentimente de tristeţe sau disperare până la gânduri de suicid

-sentimente de tensiune sau anxietate

-atacuri de panică toane, accese de plâns

-iritabilitate persistentă sau nervozitate care afectează alte persoane

-dezinteres în activităţile zilnice şi în relaţii

-oboseală sau energie redusă

-modificări de apetit

-tulburări de somn

-lipsă de autocontrol

-simptome fizice: balonare, tensiune în sâni, cefalee dureri articulare sau musculare

Diagnosticul de tulburare premenstruală disforică se afirmă când există 5 sau mai multe din simptomele menţionate. Simptomele apar în săptămâna anterioară menstruaţiei şi cedează după începerea menstruaţiei. Efectuarea unor modificări în stilul de viaţă poate fi benefică în ameliorarea sindromului. Antidepresivele denumite inhibitori selectivi de serotonina (SSRI) modifică nivelul serotoninei în creier şi pot fi benefice în ameliorarea sindromului: Sertralin (Zoloft), Fluoxetin (Sarafem), Paroxetin (Paxil).

Asa deci …. Chestia cea mai ciudata e ca acest sindrom, nu este intalnit in DSM (manual de diagnostic si statistica, sau ceva de genul – care e GHIDUL american de clasificare a tulburarilor psihiatrice, sau din categoria asta), si nici in echivalentul european al DSM-ului. Adica astia scot medicamente – Sarafem, ziceau ca e special creat pentru asta – chiar daca “boala” nu a fost “recunoscuta” ca fiind boala. Plus ca, precizarea ca 5 simptome sunt dovada pentru diagnistic mi se pare mai mult decat tampita. Eu zic ca sunt chestii care intr-adevar se intampla mai mult de 5, dar din cauzele modificarilor hormonale (si revin pe tema asta, ca am tot promis sa dau cateva date din lucrarea mea de diploma si am tot amanat). Se pune accentul pe simptom si se incearca hiperbolizarea acestuia aducandu-l la rang de boala, sau de conditie insuportabila a unei boli/dezechilibru/probleme. E ca si cazul in care persoanelor timide (timid implica intr-un fel si anxios, sau temator de intalniri sociale), cand se prescriu chestii sa le trateze anxietatea (pe care defapt nu o au, ci e doar o stare pe care o experimenteaza ei pentru o anumita latura a personalitatii lor = TIMIDITATEA). De exemplu, eu sunt foarte impulsiva, si din cauza asta, la lucrurile pe care chiar nu le suport, sau imi provoaca un disconfort major, reactionez ca atare, adica putin mai agresiv. Asta ar insemna ca am nevoie sa iau calmante, ca sa nu ma mai deranjeze lucrurile care nu mi se par OK si sa accept calm toate mizeriile. Se merge in directia de uniformizare, si de anormalizare: esti intr-un anumit fel, dar nu corespunzi cerintelor din cauza naturii tale, sau a contructiei tale, si de aceea e nevoie sa te bagam sub medicatie, ca sa fii cum avem nevoie sa fii! In legatura cu anxietatea am vazut mai multe video-uri si am citit mai multe chestii. Se exagereaza la un nivel grosolan. Plus ca medicatia doar estompeaza simptomul si nu face nimic in legatura cu reala cauza (de exemplu as vrea sa vad cum merge distonocalmul la serviciu in locul meu sa imi rezolve problemele de acolo :))). Pe langa asta, din cauza ca aduce modificari ORGANICE la nivelul SNC (sistemului nervos central), sunt afectate procesele. Si sa vedem ce rezulta:

-problema – stare de dezechilibru (ceea ce e functional – inseamna ca snc-ul si-a dat seama de existenta problemei si face eforturi sa se mobilizeze) – medicatie – schimbare artificiala – interferarea cu procesele psihice (care devin slab productive) – problema ramane, sau cauza ramane, inca nu s-a rezolvat conflictul intern – medicatia persista – dependenta – procese psihice mai slab productive + toxicitate mare (medicamentele, sa fim realisti, nu sunt petale de magnolie)

Si se intra intr-un cerc vicios: problema ramane, neuronii se duc, medicamentele se iau in continuare, companiile farmaceutice sunt bucuroase si taie porcul de Craciun.

E atat de mult de zis la capitolul asta incat am sa revin si mai incolo pe subiect.